Andreea Raicu: „Am dat și cu pumnul în sacul de box, am țipat, am plâns până n-am mai putut”

27 11. 2020, 16:26

Mult timp, Andreea Raicu a suferit, iar de-a lungul anilor s-a schimbat complet. A renunțat să mai apară pe micile ecrane și s-a canalizat mai mult spre cunoașterea de sine.

Andreea Raicu mărturisește că a suferit foarte mult în trecut și a reușit să se vindece, canalizându-și energia în sine. O fire puternică, s-a luptat în viață pentru ceea ce și-a dorit, iar după ce a făcut și o călătorie în India și a citit foarte multe cărți de dezvoltare personală, a reușit să găsească răspunsuri.

„În momentul de față nu mai pot să mă gândesc la lucruri ca la dezamăgiri pentru că am învățat că oamenii sunt așa cum sunt. Și că uneori e foarte posibil să nu-I fi văzut cum sunt în realitate și atunci, dezamăgirea este că nu am avut răbdarea sau nu am avut capacitatea să-I văd. Oamenii sunt exact așa cum sunt, ei nu se poartă într-un fel sau altul pentru noi. Atunci când meditezi ai capacitatea să te dai un pas în spate și să vezi exact că nu este despre tine, ci este despre ei”, a spus Andreea Raicu într-un live pe Instagram, arată Cancan.

Andreea Raicu: ”A fost important să mă uit să văd care este lecția”

”În primul rând, să accept ce m-a făcut sa simt, de mult ori foarte multă furie. Dezamăgirea vine cu niște emoții și furie, tristețe. Mi-am dat voie să-mi exprim acele emoții. A fost important să mă uit să văd care este lecția. Pentru că atunci când avem parte de o experiență care ne rănește, cu siguranță, are și o parte bună. După ce mi-am dat voie să-mi consum emoția și să înțeleg ce m-a rănit atât de tare, înțeleg care este lecția. Și dacă nu-mi învăț lecția, experiența respectivă apare din nou”, a mai spus ea.

Andreea Raicu s-a destresat și și-a canalizat altfel emoțiile.

„Am dat și cu pumnul în sacul de box, am țipat, am și plâns și m-am și închis și am plâns până n-am mai putut. Pentru că e foarte important să dai voie emoțiilor să se consume. Pentru că atâta vreme cât nu le dai voie să se consume rămân acolo și te mănâncă pe dinăuntru”, a continuat Andreea Raicu.

Sursă foto: capturi video youtube